• 0 Items - 0,00lei
    • No products in the cart.

Author

Iulia Dobre-Trifan

"Îmi plac oamenii care vor și pot să trăiască în echilibru, să învețe din fiecare situație și să lase lumea un loc mai bun, pentru generațiile care vin. De aceea inițiez proiecte vizionare și construiesc în jurul meu locuri și stiluri de a trăi și a lucra care onorează omul, binele, dreptatea și frumosul."

Inginer, artist și coach senior acreditat (ASC) de către IAPC&M.

În copilărie, învățam foarte bine la toate materiile școlare. Pentru că mă pasiona să descopăr atât de multe lumi de idei! De la matematică la filosofie, fiecare domeniu îmi aducea un univers în sine, care îmi făcea lumea cu atât mai frumoasă.

Am crescut și am profesat în unele din domenii. Mi-am păstrat aceeași sete de cunoaștere și aceeași dorință de explorare.

Astfel că, de la inginerie și drept am ajuns la antreprenoriat și coaching, apoi la literatură și pictură. O constantă în viața mea este plăcerea de a fi în mijlocul naturii, preferință ce se regăsește în practica mea de coaching, în proiectul Pragmatic Living și în creațiile mele, literare sau artistice. Printre altele :).

Author's books

Figurină lemn cu magnet “Pisoi moș Crăciun”

30,00lei TVA inclus

Figurină lemn cu magnet “Pisoi moș Crăciun” pictată manual în culori acrilice pe panou de lemn multistratificat cu magnet, pisoiul moș Crăciun îți aduce grația senină a felinelor îmbinată cu generozitatea sărbătorilor de iarnă.

Scrieți modelul dorit în notele de comandă. Fiecare model este unicat (1 bucată disponibilă).

Modelul „cozonac” și-a găsit proprietar și nu mai este în stoc.

Cartea „Suflete năstrușnice”

30,00lei TVA inclus

Iulia Dobre-Trifan, autoarea cărților „Înainte”, „Provocări și echilibru în coaching executiv pragmatic” și unul din autorii cărții „Calendarul zâmbetelor realiste”, creează un volum de poezii prin care ne invită să ne îndreptăm către noi înșine pentru a redescoperi și a ne îngriji de fragilitatea năstrușnică a sufletului autentic, într-o lume tot mai concentrată pe forme și aparențe.

 

Prin suflet de vânt te lași purtat de transformarea, adaptabilitatea și frumusețea naturii.

 

Prin suflet de om admiri complexitatea, grația și puterea semenilor.

 

Prin suflet de pisică îți însușești detașarea, înțelepciunea și prezența vindecătoare a delicatelor feline.

 

Prin suflet de pribegie te deschizi către diversitatea, măreția și aventura lumii.

 

Împreună, ele reprezintă manifestări ale aceluiași suflet universal, ce se află la originea speranței, luminii și încrederii în triumful binelui, indiferent de circumstanțe. Fiecare, în felul propriu, te inspiră, te motivează și te încurajează să îți reevaluezi perspectivele, cu bucurie și deschidere către înțelepciunea creatoare a vieții, în toate formele ei.

Disponibilă și în format eBook, în limba română, prin Google.

Cartea „Înainte”

40,00lei TVA inclus

Iulia Dobre-Trifan, autoarea cărții „Provocări și echilibru în coaching executiv pragmatic” și unul din autorii cărții „Calendarul zâmbetelor realiste” creează un roman despre devenire, vindecare și curaj, ce se ramifică, pe durata a 40 de ani, întrețesând personaje complexe din lumi diferite, ce gravitează în jurul unei axe atemporale comune: dorința de fericire.

Lia, o femeie tenace, care lucrează cu succes, pe cont propriu, de mulți ani, începe un nou proiect, de suflet: o ceainărie în care oamenii obosiți vor putea să se odihnească și să își regăsească echilibrul.

Trecută prin întâmplări care i-au pus la încercare, de multe ori, voința și încrederea în drumul propriu, Lia este preocupată de a-i ajuta pe cei care au cu adevărat nevoie. Adună în jurul ei oameni talentați, alături de care dorința ei prinde formă și, zi de zi, ceainăria visată devine un loc protector, al inocenței.

Dar nu totul este ceea ce pare… Unii vizitatori ascund intenții întunecate. Atrași de lumina și frumusețea ceainăriei și lăsându-se în voia naturii lor prădătoare, atacă în moduri subtile și feroce.

Cum va reuși Lia să apere armonia prezentului de forțele tulburătoare ale acestora?

Disponibilă și în format eBook, în limba română prin Google și în limba engleză prin Amazon și Google

Calendarul zâmbetelor realiste

65,00lei TVA inclus

Cum să zâmbești realist, în fiecare lună a anului? Cum să folosești dinamica specifică fiecărui anotimp, de la frigul dominator al iernii până la galbenul obsesiv al toamnei, ca să-ți aduci energie, prosperitate și voie bună la tine-n viață, în minte și în suflet?

Din decembrie până în noiembrie, lună de lună, cei 4 autori îți arată cum să înlocuiești oboseala cu energie. Din munții Măcinului până în Țara Soarelui Răsare, cartea te inspiră și te învață cum să-ți alegi înțelept locațiile de vacanță. De la astenia de primăvară până la sportul de după sărbători, autorii îți împărtășesc din experiența lor de a transforma în ceva util fiecare parte a anului!

Disponibilă și în format eBook, în limba română prin Google și în limba engleză prin Amazon și Google.

Provocări și echilibru în coaching executiv pragmatic

95,00lei TVA inclus

Îmbinând pasiunea pentru oameni cu educația în inginerie și drept și cu experiența de management și leadership, Iulia Dobre-Trifan inovează, prin coaching pragmatic executiv, o nouă paradigmă de leadership, ce poate fi utilă atât managerilor, liderilor, antreprenorilor, intraprenorilor, cât și coachilor, consultanților și altor specialiști care își centrează practica pe management și leadership.

Disponibilă și în format eBook, în limba română, prin Google.

1 3 4